Activitatea Ovariană şi Fertilitatea şi Metoda de Ovulaţie Billings

Profesor Emerit James B. Brown
M.Sc. Ph.D. D.Sc. F.R.A.C.O.G.

Această secţiune a fost scrisă pentru a susţine autenticitatea studiilor publicate pe acest site şi pentru a arăta faptul că ele fac parte din cercetările uzuale din domeniul reproducerii umane. De-a lungul timpului, cercetările cu privire la reproducere şi publicaţiile din acest domeniu au fost dominate de scopul opririi exploziei demografice şi, mai recent, de aşteptările legate de faptul că principalul scop al cercetării este acela de a aduce profit. Planificarea familială naturală (PFN) nu a fost văzută ca un mijloc de a răspunde acestui din urmă tip de aşteptări şi astfel finanţarea pentru cercetare şi posibilitatea de a publica descoperirile în acest domeniu nu au fost direct proporţionale cu importanţa acestei cercetări. Mai mult, companiile producătoare de medicamente sunt furnizori importanţi ai acestor fonduri. James Brown a avut parte de alocări de astfel de fonduri şi, în plus, a avut norocul să poată câştiga prin laboratorul său suficient pentru a finanţa alte proiecte pe care le considera importante. De asemenea, el s-a ocupat de munca de demarare a unor proiecte, aspectele de rutină fiind preluate de alţii, iar aceasta i-a oferit timp pentru a aborda noi provocări. Aplicaţiile referitoare la simptomul de mucus reprezintă o excepţie. Acestea au fost ferm respinse de colegii săi medici, motivul fiind un mister absolut. James Brown crede că atingerea potenţialului planificării familiale naturale reprezintă cea mai mare provocare ştiinţifică în ceea ce priveşte reproducerea umană şi că Metoda de Ovulaţie Billings este aproape de atingerea acestui obiectiv.

Interesul lui James Brown în reproducere a început în 1940 în Noua Zeelandă, când a observat progresul rapid care avea loc în cercetările legate de reproducerea la animale. Acest progres a fost posibil datorită înţelegerii fenomenului de estru care a permis identificarea perioadei fertile în cadrul ciclului ovarian animal şi a ovulaţiei (estrul face ca femela să nu accepte masculul decât în cel mai fertil moment al ciclului). El a tras concluzia că o metodă la fel de precisă pentru determinarea ovulaţiei la oameni ar permite un progres similar în domeniul reproducerii umane. Mai departe, deoarece natura utilizează interacţiunea dintre estrogenul şi progesteronul produse de ovare pentru a produce estrul, măsurarea acestor hormoni a fost cea mai potrivită metodă pentru a-şi atinge scopul. Prin urmare, s-a alăturat echipei de cercetare din Edimburgh a profesorului Guy Marrian care a fost unul dintre cercetătorii care au izolat şi caracterizat estrogenii. În perioada anilor ’50, echipa a dezvoltat cu succes metode pentru măsurarea cu precizie a metaboliţilor estrogen, progesteron şi a hormonului luteinizat în urină, şi au documentat pentru prima oară secvenţele exacte ale acestor hormoni pe durata ciclului ovulatoriu fertil, legând aceste secvenţe de ovulaţie şi fertilitate.

Dobândind o reputaţie în acest domeniu, James Brown a fost implicat practic în toate dezvoltările majore în reproducerea umană de atunci şi până la retragerea sa din 1985. A fost membru al echipei de studiu a doctorului Gregory Pincus pentru dezvoltarea pilulei contraceptive şi a realizat primele cercetări referitoare la acţiunea pilulei. A fost surprins să descopere că pilula era atât de rapid şi universal adoptată de femei fără un studiu adecvat al siguranţei sale şi a posibilelor efecte pe termen lung. În acelaşi timp, desfăşura munca de pionierat în ceea ce priveşte reproducerea asistată incluzând folosirea sincronizării intercursului cu ovulaţia (precum cel utilizat în natură, la animale prin fenomenul de estru) şi administrarea de clomifen şi gonadotropina umană pentru femeile cu activitate ovariană deficientă. Suedezii au fost primii care au câştigat cursa în utilizarea gonadotropinei umane, dar au raportat neaşteptat de multe sarcini multiple şi o rată de hiperstimulare.

În 1962, James Brown s-a alăturat Departamentului de Obstetrică şi Ginecologie al Universităţii din Melbourne. Împreună cu colegii săi, a dezvoltat metode de utilizare sigură a gonadotropinei umane cu un minim de sarcini multiple, şi pentru o perioadă a produs toată gonadotropina necesară pentru uz clinic în Australia, Noua Zeelandă, Singapore şi anumite zone din Canada. Pe baza rezultatelor clinice, a dezvoltat sistemul incremental al terapiei cu gonadotropină şi a înaintat ipoteza nivelului de prag al acţiunii gonadotropinei asupra ovarului. Ipoteza pragului a explicat pentru prima oară de ce la oameni numai un singur folicul este de obicei selectat pentru ovulaţie, dar a durat 20 de ani pentru ca explicaţia sa să fie universal acceptată. Rata de sarcină obţinută prin terapia cu gonadotropină nu a fost îmbunătăţită. Cheia succesului consta în reproducerea cât mai exactă a secvenţelor hormonale ale ciclului normal, aspect care nu este încă pe deplin apreciat nici astăzi. James Brown a îmbunăţit continuu senzitivitatea, viteza şi uşurinţa în metodele pentru măsurarea metaboliţilor estrogen şi progesteron în urină, astfel încât au putut fi măsurate cele mai mici concentraţii găsite la oameni. La începutul anilor ’70, restul lumii a trecut la teste de sânge pentru a măsura activitatea ovariană şi pituitară. Validarea acestor teste de sânge depindea de demonstrarea faptului că secvenţele hormonale obţinute erau aceleaşi cu cele obţinute prin teste pe bază de urină.

Având în vedere faptul că infertilitatea care se datora anovulaţiei era pe deplin tratabilă, James Brown s-a alăturat echipei profesorului Carl Wood care dezvolta fertilizarea in vitro pentru obţinerea sarcinii la femeile cu trompe falopiene blocate. Pe durata următorilor 7 ani, a pus la dispoziţie experienţa sa în ceea ce priveşte momentul culegerii oului pentru fertilizarea in vitro şi a fost optimist că succesul nu va întârzia să apară. Metoda sa pentru culegerea oului a fost utilizată pentru obţinerea primei sarcini ca urmare a fertilizării in vitro în Marea Britanie. Deşi este unul din părinţii fertilizării în vitro în Melbourne, a criticat unele aplicaţii bizare ale fertilizării în vitro, a unora din dezvoltările ulterioare ale acesteia şi a ratelor scăzute de sarcină.

Alte domenii de interes includ cercetarea asupra cancerelor dependente hormonal, mai ales a cancerului de sân, endometru şi ovare. James Brown şi-a dedicat timpul în aceeaşi măsură cercetării asupra cancerului şi celei asupra reproducerii. Au fost realizate studii în anii ’50 referitoare la efectul ablaţiei endocrine ca tratament pentru cancerul de sân. Mai târziu, împreună cu colegii săi de la Universitatea Harvard, a participat la un studiu internaţional asupra factorilor de risc în dezvoltarea cancerului la sân. Acestui studiu i s-a acordat Premiul Antoine Lacassagne în Paris în anul 1986, ca fiind cea mai importantă contribuţie în studiul cancerului de sân în acel an.

James Brown i-a întâlnit pe doctorii John şi Evelyn Billings în 1962 şi imediat a recunoscut corectitudinea rezultatelor şi a scopurilor lor. Cercetarea care a urmat şi modul în care aceasta se potrivea cu alte studii ale sale sunt descrise în această broşură. Deoarece sângele nu este potrivit pentru numeroase analize necesare pentru monitorizarea pe termen lung a activităţii ovariene, mai ales acasă, iar acest laborator era aparent singurul din lume care putea realiza analize hormonale pe bază de urină, James Brown şi-a petrecut ultimii ani pentru dezvoltarea Monitorului Ovarian pentru utilizat acasă. Acest sistem utilizează urina, este simplu de folosit de către femei pentru a măsura producţia de hormoni acasă, poate fi folosit de clinicile de reproducere asistată pentru controlul zilnic al tratamentelor şi oricine îl poate utiliza pentru a verifica înregistrările făcute pe grafice. Ca notă finală, căutările pentru un echivalent al fenomenului de estru la oameni au luat sfârşit; acestea sunt cuprinse în conceptele Secvenţei Infertile de Bază (SIB), ale creşterii estrogenului (CE) şi ale schimbării progesteronului (SP) care provin din cercetarea doctorilor John şi Lyn Billings.

Recunoaşteri ale muncii sale de cercetare

1952 Ph.D. Edinburgh; 1958 Membru al American Cancer Society; 1961 Prelegere la Laurentian Hormone Conference, SUA.;1970 D.Sc. Edinburgh; 1971 Profesor (catedră personală) Departmentul de Obstetrică şi Ginecologie, Universitatea din Melboume;1978 Senior Organon Prize (împreună cu Henry Burger); 1981 membru al Royal Australian College of Obstetricians and Gynaecologists ad eundum; 1983 Citation Classic, al şaptelea titlu acordat unui cercetător din Melbourne; 1986 Profesor Emerit, Universitatea din Melbourne, Membru pe Viaţă al Australian Endocrine Society şi al Fertility Society of Australia.

Publicaţii

Aproximativ 230 de publicaţii în jurnale ştiinţifice de referinţă şi capitole în cărţi.

pagina următoare